sâmbătă, 18 octombrie 2008

Eugen Nicolăescu se întâlneşte astăzi cu medicii rezidenţi, dar şi cu distribuitorii de medicamente

Ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu, discută la această oră cu reprezentanţii medicilor rezidenţi, absolvenţilor de medicină şi studenţilor medicinişti. Medicii rezidenti cer şi ei salarii mai mari şi mai multe locuri la examenul de rezidenţiat. Tot astăzi, ministrul Sănătăţii se va întâlni şi cu distrubuitorii de medicamente.

La întâlnirea precedentă, reprezentanţii ministerului şi ai absolvenţilor de medicină au convenit devansarea datei concursului de rezidenţiat din anul 2008, conform cererii petenţilor. Astfel, în anul 2008, concursul de rezidenţiat se va desfăşura pe 16 noiembrie, cu şapte zile mai târziu decât data stabilită iniţial de Ministerul Sănătăţii Publice.

S-a stabilit, de asemenea, înfiinţarea unei comisii comune de negociere pentru rezolvarea, în viitor, a revendicărilor, reprezentanţii tinerilor medici urmând să vină cu propuneri concrete privind programa şi organizarea viitoarelor concursuri de rezidenţiat.

Mai mult, s-a convenit ca împreună, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii Publice şi ai tinerilor medici să găsească soluţii pentru asigurarea de condiţii corespunzătoare de muncă şi redarea prestigiului profesiei de medic.

După întâlnirea cu absolvenţii de medicină, ministrul Eugen Nicolaescu are programată şi o întâlnire cu distribuitorii de medicamente. Discuţiile de astăzi vin după ce livrarea de medicamente către farmacii a fost sistată. Tot astăzi, am putea afla dacă preţul medicamentelor va creşte de anul viitor, căci ministrul vrea să stabilească metoda de calcul pentru anul viitor.

Niciun comentariu: